10 / 16

nu e vorba de ceva gen 9/11. e ceva mult mai simplu , mai real si tangibil , cel putin in sectorul meu de varsta.

Sa zicem ca se apropie 9/ 23.  11/17 e mult mai precis. Ce inseamna toate astea?

Inseamna ca eu , trec de perioada aia 10/ 16 , cand totul e permis , totul e liber , totul e frumos , lipsit de griji , fantastic , euforic si ajung la 11/17 care pare inca de la inceput gri , sufocant si plin de neajunsuri.

E greu de explicat de ce mi se pare o diferenta uriasa de la clasa a 10 a si 16 ani , la clasa a 11 a si 17 ani. Poate pentru ca am complexe de batranete. E posibil. Poate pentru ca intotdeauna cei care erau a 11 a sau mai sus , erau oamenii to look up to .

Ieri am zis ceva care m-a socat pe masura ce rosteam cuvintele respective , tocmai prin veridicitatea afirmatiei : ” La anul pe vremea asta , o sa fac scoala de soferi “.  Completez spunand ca la anul pe vremea asta o sa am aproape 18 ani. Aproape majora. Atunci cat de tare ma voi speria? Cat de tare voi resimti panica existentei mele limitate si a anilor care refuza sa-mi ofere mai mult?

Toti oamenii pe care ii cunosc aveau dreptul efectiv de a implini 18 ani , a deveni majori , a da bacul si a zbura spre alte lumi si a uita de mine. Eu nu. Eu nu.

Ma sperii de mine , de realizarile mele de pana acum , de nimicul in care ma complac zilnic.

Si-mi privesc viitorul si ma ingrozesc caci nu vad nimic. E posibil sa vad un Big Ben , poate Brooklyn Bridge , poate doar Casa Poporului in timp ce studiez teoria infailibilului nimic.

Pe 23 septembrie imbatranesc. Se duc clipele mele de glorie , sau poate doar incep altele.

a fost o vara calda plina de nebunii temporare , iubiri mai mult sau mai putin pasionale , excursii foarte sau foarte foarte reusite , discutii reusite , intalniri cu oameni de care mi-era dor , dar toate se termina acum.

Pentru mine , anul asta va fi chiar mai greu decat clasa a 12 a. Sunt perfect constienta de asta si incerc sa realizez ca totul depinde numai si numai de mine.  Vreau si voi putea sa reusesc. Viata mea depinde de asta. Voi imbatrani cu satisfactia ca am reusit ceva pana acum , ceva mic , dar e primul meu pas catre eliberarea de normal , de cunoscut , primul pas catre implinirea mea ca om.

Pentru cei ce nu au vazut urmatorul clip , va sugerez sa-i dati un play. E unul dintre cele mai tari speech-uri pe care le-am vazut vreodata si pe care mi l -a aratat prima oara Paul.

I don’t know what to say really.
Three minutes
to the biggest battle of our professional lives
all comes down to today.
Either
we heal
as a team
or we are going to crumble.
Inch by inch
play by play
till we’re finished.
We are in hell right now, gentlemen
believe me
and
we can stay here
and get the shit kicked out of us
or
we can fight our way
back into the light.
We can climb out of hell.
One inch, at a time.

Now I can’t do it for you.
I’m too old.
I look around and I see these young faces
and I think
I mean
I made every wrong choice a middle age man could make.
I uh….
I pissed away all my money
believe it or not.
I chased off
anyone who has ever loved me.
And lately,
I can’t even stand the face I see in the mirror.

You know when you get old in life
things get taken from you.
That’s, that’s part of life.
But,
you only learn that when you start losing stuff.
You find out that life is just a game of inches.
So is football.
Because in either game
life or football
the margin for error is so small.
I mean
one half step too late or to early
you don’t quite make it.
One half second too slow or too fast
and you don’t quite catch it.
The inches we need are everywhere around us.
They are in ever break of the game
every minute, every second.

On this team, we fight for that inch
On this team, we tear ourselves, and everyone around us
to pieces for that inch.
We CLAW with our finger nails for that inch.
Cause we know
when we add up all those inches
that’s going to make the fucking difference
between WINNING and LOSING
between LIVING and DYING.

I’ll tell you this
in any fight
it is the guy who is willing to die
who is going to win that inch.
And I know
if I am going to have any life anymore
it is because, I am still willing to fight, and die for that inch
because that is what LIVING is.
The six inches in front of your face.

Now I can’t make you do it.
You gotta look at the guy next to you.
Look into his eyes.
Now I think you are going to see a guy who will go that inch with you.
You are going to see a guy
who will sacrifice himself for this team
because he knows when it comes down to it,
you are gonna do the same thing for him.

That’s a team, gentlemen
and either we heal now, as a team,
or we will die as individuals.
That’s football guys.
That’s all it is.
Now, whattaya gonna do?

Mentionez ca transcrierea am luat-o de aici.

O zi buna , multe sperante si mult curaj.

J.

American Pie

Am facut placinta americana. Singura , singurica. Fara nici un fel de ajutor de la orice forta exterioara , adica mama. Poate o sa ma credeti putin nebuna , dar eu inca de cand am vazut prima oara celebrul film in care Jason Biggs isi bate joc de sarmana placinta , eu am poftit la o astfel de placinta , in loc sa fiu complet scarbita de actiunile lui in contact cu respectiva placinta.

Si , proaspat intoarsa de la mare , piersicul meu a decis ca e cazul sa se rupa de la prea multe fructe. Asa ca eu am decis ca ar fi cazul sa caut o reteta de placinta americana si sa mi indeplinesc propriul american dream.

Zis si facut. Am gasit o reteta pe un site si m-am pus pe treaba.

A iesit o placinta draguta , mai mult sau mai putin reusita , am facut o greseala cand mi-am ales forma , am avut mult de curatat dupa , but i fulfilled my dream.

Dar placinta asta , in aparenta , doar o placinta , a fost un fel de a-mi demonstra mie ca m-as descurca in US , fie si ca placintareasa . Nu cred ca obsesia mea pentru acest fel de placinta tine doar de felul meu gurmand de a fi , cred ca e ceva mai mult si o sa-mi dau eu seama la un anumit moment dat de ce nu am incercat sa fac un ratatouille sau spaghete bologneze. E o chestie de natiuni aici.

 E si un mod de a face tot posibilul sa ma ingras. Desi mi-a luat cateva ore sa o fac , pentru ca e foarte migaloasa si trebuie sa bagi si sa scoti aluatul din frigider de o mie si una de ori , as repeta experienta.

Si mai e ceva cu placinta asta. Nu stiu ce i cu mine zilele astea , dar as sta non stop in bucatarie inventand tot felul de chestii. Probabil ca spiritul meu creator a plecat de langa acest blog , de langa caietele cu diverse chestii,  pe alte meleaguri , a luat calea bucatariei.

Si totusi , nu cred ca as fi un bucatar grozav . Mai fac eu cate o chestie buna , dar de cele mai multe ori o dau in bara , poate ca totusi ar trebui sa o las pe mama si pe tatal deei sa se ocupe de chestiile astea , iar eu sa ma ocup de management , ca sa nu fie prea ocupati , caci daca si-ar deschide restaurant… oo , doamne , ar intrece cele mai mari si mai stilate restaurante din lume.

Iar devin pofticioasa. Ma abtin de la a mai comenta tot felul de chestii care au legatura cu mancarea.

O noapte buna ,

Pofta buna , poate

si … Va astept la o placinta!

J.

Not anymore.

Nu ma mai recunosc. O data cu schimbarea blog-ului , am si recitit cateva din post-urile mai vechi facute in format blogspot.

Unde sunt eu? Unde sunt eu visatoarea ? Unde sunt eu nonconformista? Unde sunt eu scriitoarea? Unde sunt eu care simt tot , vad tot , traiesc tot?

M-am pierdut.

Citesc zeci de bloguri si vad aceleasi fetite inocente , aceleasi randuri pline de incredere in viata , in lume , in tot ceea ce ne inconjoara si ma vad pe mine , dar nu aceeasi eu. Ele sunt eu , eu acum un an sau doi. Ele cred in printi calare pe cai albi , ele cred in prietenii care tin pentru totdeauna , ele cred in oameni fara defecte , in lumi perfecte , in teoria barbie si ken , in lumea care nu e aici.

si eu? That’s not me . Not anymore. Da , sunt visatoarea de atunci , dar revin cu picioarele pe pamant dupa 2 secunde de plutire printre nori. Pentru ca exista Barbie si Ken , dar Barbie e o pitipoanca , iar Ken un cocalar. Pentru ca Cenusareasa a ramas sa faca curat in casa mamei vitrege , iar printul s-a insurat cu una din surorile ei la balul la care Cenusareasa a fost cel mult , ospatarita.  Pentru ca nonconformistul este imediat catalogat ca fiind ciudat si oricat de nonconformist ar fi , el sufera in tacere , iar a 2 a zi apare cu o masca care iti spune cat de putin ii pasa. Si chiar nu ii pasa , in cea mai mare parte a timpului , doar ca a ajuns sa si dea seama ca tu nu trebuie sa afli cat de mult sau cat de putin ii pasa lui. Iar scriitoarea? Scriitoarea si-a pierdut inspiratia odata cu povestile , si-a pierdut spiritul pentru ca stie ca oricum orice ar scrie nu o sa ajunga sa fie tiparit vreodata , pentru ca substraturile sunt mult prea fine , pentru ca e prea mult de munca pentru o lume care nu citeste si care nu intelege.Si prietenii adevarati? Exista , doar ca e foarte greu sa ai parte de ei . Eu m-am inselat de prea multe ori , pentru ca nu stiam ce e aia. Acum , cand imi spune cineva : buna , ea / el e x , cea / cel mai buna/ bun prietena / prieten a mea / al meu , reactia mea e , hei buuna! , dar de fapt ma intreb care e definitia lor pentru asa ceva. Prietenele mele cele mai bune stiu ce e mai bine pentru mine si nu se bucura de raul meu niciodata. Prietenele mele cele mai bune ma chinuie daca e spre binele meu si nu ma flateaza doar ca sa ma simt bine. Reciproca este permanent valabila. Barbie si Cherry sau Noelle , sau cum le-o chema , not in my world anymore.

Iar omul? Omul a crescut. Omul nu mai vede doar roz. Omul nu mai crede ca totul e alb sau negru , stie ca nuanta e de obicei un gri inchis .

Nu , nu sunt pesimista. Putem sa-i spunem realism negativist. 🙂 Pentru ca pur si simplu asa stau lucrurile. Sunt optimista atunci cand e cazul si sufar atunci cand a fost cazul sa fiu optimista si optimismul mi-a fost inselat.Dar , let’s face it : that’s life. not pink.

Sunt cinica , rea , nesuferita , mi-a pierit ultima doza de nationalism / patriotism , fac discriminare pe tot felul de motive si de cele mai multe ori nu regret. Da stiu ca am scris ca eu cred in drepturile omului , dar imi pare rau : am fost furata si hartuita de catre majoritatea populatiei romaniei pe care o stim cu totii de cine e constituita.

Concluzia? mda. M-am schimbat. In bine sau in rau? Adevarul e undeva la mijloc. Cert e ca mie imi place si nu-mi place de mine. Uneori imi lipseste curajul , alteori imi lipseste increderea , dar are mereu legatura cu cineva intimidant . In rest : sunt un om care vorbeste in public fara teama , pe cand cel putin jumatate din populatia planetei ar prefera sa moara in loc sa faca asa ceva.

I am not the same. Not anymore. Should i regret it? No , not at all.

Meet the new bitch. me.

J.

Rahaturi cotidiene bloggeresti

Am citit pe site ul Cotidianul un articol foarte interesant despre blogurile din ziua de azi. Mai ales blogurile de liceu , din a caror categorie fac parte si eu , in mod evident. Articolul , destul de bine scris spunea niste chestii foarte adevarate.
din curiozitate , am citit niste articole de pe blogurile ale caror linkuri apareau pe site.
si am ramas profund scarbita. La dracu cu blogurile , eu il mai tin p-asta asa pentru cand ma apuca si n-am ce sa fac , dar sa te mai dai si mare destept cu el , hai lasa-ne.

iata : aici

DIN ACEASTA DESCRIERE NU FAC BAIETII DE TREABA. SA NU SE INTELEAGA GRESIT.EU AICI DUC O DISCUTIE CU UN PITIPONC IMAGINAR.

Ia lumineaza-ne tu fata , cum faci tu diferenta? Ca poate pitiponcii se cred de treaba si ei , ce le zici , faci selectie ca la auschwitz? Tu , hm , mergi , tu ai adidasi de la puma , eu nu , esti coco-puff-daddy pitziponc.

In concluzie, dragi pitiponci (am auzit si de termenul cocalar da mie imi place pitiponc) si pitipoance, ma bucur sa va stiu asa cum sunteti, macar am de ce sa rad si eu,right? Va urez o viata buna in continuare!

! ! ! NU AM ABSOLUT NIMIC CU BAIETII SI FETELE DE TREABA. AICI M`AM LUAT DE RATATII ROMANIEI. NU VREAU SA SE INTELEAGA GRESIT.SI DACA ESTE VREUN PITIPONC/PITIPOANCA CARE SA COMENTEZE, SA`I DEA DRUMU`. VA ASTEPT. GATA. LUCRURILE SUNT LAMURITE.

Complet lamurite fatha , wow , m-ai luminat complet. Ma simt asa , shtii tu , de park ash fi in dorobantzi la o cafea fatha sa vorbim shi noi despre shtii prostii aia , care nu s veritabili fatha , ne strica valoarea , dupa cum shtii fatha.

Aa. Bai , daca eu am un blog , macar recunosc ca e aproape de tot cacatu , da il tin , asa cum pastrez toate biletele pe care le gasesc ziua in ghiozdan cu gandul la revederea de douj’da ani. Plus ca am si ceva avantaje, n-are rost sa vorbim despre asta.

Ok , dar cand catalogam asa categoriile astea de pit”z”i , ne-am gandit oare vreodata ca fiecare dintre noi e mai mult sau mai put”z”in pit”z”i? Nu prea cred , but let’s face it my dears:
Generatia noastra , generatia cu pit”z”iponci sau cocalari si pit”z”ipoance sau paras”h”ute , este o generatie formata in 99% din ratati. Ma refer mai ales la cei fix din generatia mea si cei un pic mai jos . Ii admir pe-aia care-s acum a 12 a aia sunt normali in procent de 60%.
Dar noi , oh , vai , dragii mei , suntem de cacat si in cacat.
Noi vom proteja mediul si vom schimba lumea? cum ? Chiulind sau copiind la teste?
Noi suntem aparatorii patriei si viitorul acestei tari , noi promovam valori si traditii cu tz .

Noi nu stie sa vorbeste bine romaneste , noi foloseste bloagele sa se dea mari ca noi stie cine e bucurenci si ca noi comunica cu mircea badea , noi are messenger si vorbeste codificat sa nu intelege boii de la conducere cand vorbeste noi la telefon: Cf , ba ? Bn, u? k, tre s’plec , ma grb. k, bye. Adevarul e ca noi estem o rasa inteligenta , viitorul acestei tari.

Hai mai da-o dracu cu prefacutul asta , ne intereseaza doar gloria personala , sa zica colegii vai ce tare e tipa/ tipu asta cu blog , scrie fain , are sanse mari sa ajunga undeva , ca sa ne felicite : vai fatha ce fain ai scris , mi-au dat lacrimile” si e valabil nu numai pentru liceeni , toti o facem pentru faima , nu stiu ce naiba ne mai dam ingeri acuma , cand suntem demoni din nastere.

Cacat , pitzipoance , cocalari , bloggeri , mult cacat din nou , cam asta e lumea de azi.

P.S ACEASTA POSTARE ESTE CA SA VEDETI CAT DE EGOISTA SI EGOCENTRICA SUNT SI CA SUNT MAI PITZIPOANCA CA ORICE PITZIPOANCA SI CA MA VREAU VEDETA TUTUROR BLOGURILOR ROMANESTI.

Bai ma lasi?

Hai pa.

Iulia.

Restul e tacere.

 Da , sunt impresionata. In sensul bun al cuvantului.

Ce scrie pe cinemagia.ro:

Nu-i usor sa ai un tata celebru. Tanarul GRIG este fiul unei vedete a Teatrului National, acum aproape 100 de ani. Dar propriul sau bilant este oarecum dezamagitor. Prea scund pentru scena, prea timid cu femeile, prea excesiv in stilul de viata, fiul e pe cale sa comita greseala capitala, pacatul de neiertat in ochii tatalui: sa regizeze un film de cinema! Il viseaza ca pe cel mai grandios si mai lung film realizat vreodata. Va fi reconstitutirea fidela a razboiului cu turcii, prin care Romania isi cucerise independenta cu 35 de ani in urma…

LEON, un mosier local atins de deliruri mesianice si auto-proclamat Patron al Artelor, devine finantatorul intregii afaceri. Tot el devine, pe rind, protectorul lui Grig, dascalul sau, parinte substituit, partener necinstit si dusman pe viata. Dar va putea GAUMONDE, compania franceza ce controleaza piata cinematografica aproape peste tot in Europa, sa accepte competitia cu o productie independenta de o asemenea amploare? Si daca da, va obtine Grig, prin aceasta victorie, respectul tatalui sau?

O poveste (in mare parte) adevarata.

Ce spun eu:


 Surprinzator. Uimitor de colorat pentru noi. Fara ceausism ,
placut , cu umor ( desi pe alocuri usor penibil ) , quite a nice
plot i would say , actori necunoscuti si totusi recunoscuti cu
usurinta .
 Marius Vizante este genial. Era de departe omul cel mai potrivit.
Iar interepretul lui Leon este la fel de bun
 Cinematografia face pasi catre un viitor mai colorat.
Ma simt implinita si oarecum patriota in seara asta :).

Ce imi place la filmul asta si nu mi-a placut la California
Dreamin’? Pai , nu prezinta tot ce nu-i bun la romani , nu
ne arata betivi , desfranate si disperare , vise care nu-s
plauzibile. Ne arata o alta epoca , placuta si regretata a
Romaniei.

Am ras cand :
– tatal lui Grig il alerga
– cand Grig merge la rege si fiind intrebat cati ani are
raspunde mai intai 25 , apoi la repetarea intrebarii 19 :).
De fapt , are 27 de ani , este mic de inaltime si complexat
de asta.  
– cand se intalnescu cu ghicitoarea interpretata de
Marilena Chelaru ( mi-a adus aminte de propria mea
interpretare a unei tiganci ghicitoare 🙂 )

 Da , un film bun. Romanesc.

Noapte buna .
Iulia.